A început vaccinarea profesorilor
Vaccinarea cadrelor didactice a început astăzi, 24 februarie, în majoritatea județelor din țară.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că activitatea de imunizare a profesorilor se va desfășura până pe data de 10 martie. La nivel național s-a estimat un număr de 60.000 de profesori care urmează să fie vaccinați.
La nivelul județului Gorj vor fi disponibile pentru imunizarea cadrelor didactice un număr de patru centre de vaccinare. La stadion va fi centrul de vaccinare cu serul Pfizer, pentru persoanele cu vârstă de peste 55 de ani. Celelalte trei centre din localitățile Tismana, Stoina și Bumbești Jiu vor fi destinate persoanelor cu vârstă de până în 55 de ani, fiind imunizați cu serul AstraZeneca.
Programările pentru procesul de vaccinare al profesorilor se desfășoară în alt mod față de cel obișnuit. Inspectoratele școlare județene trebuie să centralizeze listele cu personalul doritor de imunizare și să le comunice Direcției de Sănătate Publică din județ. Ulterior DSP-ul le va comunica data, ora, dar și centrul de programare.
La nivelul Inspectoratului Școlar Județean, listele au fost deja făcute, însă pot suferi modificări în orice moment deoarece cadrele didactice se mai pot înscrie încă pentru vaccinare.
Până ieri, la nivelul județului Gorj se vaccinasera peste 600 de cadre didactice, aproximativ 70 de angajați din personalul auxiliar și 108 angajați din personalul nedidactic.
Autoritațile speră ca într-un timp cât se poate de scurt să asigure vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ, mai exact 7-10 zile.