A început examenul de bacalaureat
Examenul de Bacalaureat 2022 a început astăzi, 20 iunie, cu prima probă scrisă, cea la Limba și Literatura Română. Absolvenții de liceu au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. La examenul de anul acesta s-au înscris 126.454 de absolvenți de liceu – 111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare – pentru a susține probele integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare. La nivelul județului Gorj din cei 2615 candidați înscriși la această probă, au fost prezenți 2520 în sălile de examen. Dintre aceștia 3 candidați au fost eliminați din examen la Liceul Tehnologic Turceni întrucât au încercat să fraudeze proba.
La profilul uman, subiectele au constat în textul la prima vedere din Nicolae Iorga „Doamna Elena Cuza”, și perspectiva narativă a unui text din opera „Întunecare” a lui Cezar Petrescu. La al treilea dintre subiectele la română cerința a fost de a prezenta particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o comedie studiată.
Subiectele la profilul real la primul subiect au fost similare celor de la profilul uman. La subiectul I.B., au avut de scris un text de minimum 150 cuvinte în care să argumenteze „dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală.