A dat cu spatele până s-a oprit într-un pieton
În cursul zilei de ieri Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, cu privire la faptul că pe Calea Eroilor din municipiul Târgu-Jiu a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care au stabilit faptul că un bărbat de 34 de ani, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Eroilor, din municipiul Târgu-Jiu, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și a acroșat un bărbat de 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 28 de ani, însă acesta a refuzat să fie transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
De asemenea, conducătorul auto de 35 de ani a modificat starea locului faptei, constând în faptul că a mutat autoturismul, pentru a nu bloca traficul rutier, fără a avea acordul polițiștilor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând un rezultat negativ, însă în cazul pietonului, a rezultat o concentrație de 2,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.