A copiat dar nu a picat!
După cum prea bine știm, concursul pentru directorii de școli s-a încheiat iar posturile urmează a fi ocupate începând cu data de 17 ianuarie, dată aferentă celui de-al doilea semestru școlar. Printre probele la care au fost supuși participanții se numără și o probă a verificării competențelor digitale. Se pare că această probă a fost cea care i-a pus în dificultate pe unii dintre candidați, chiar profesori de informatică, deși cerințele nu s-au dovedit a fi nespus de grele.
Lucruri elementare precum trimiterea unui mail, realizarea unui document în diverse programe sau compunerea unei adrese sunt noțiuni de bază pe care orice persoană ce își dorește să conducă o unitate de învățământ trebuie să le posede. Nu a fost cazul și aici, întrucât mulți participanți ai concursului s-au împotmolit.
Emoțiile să fi fost de vină? Discutabil. Ceea ce nu este discutabil este faptul că în ciuda emoțiilor nu s-a putut trimite un mail dar s-a putut frauda examenul. Acesta este cazul unui profesor care a încercat să “fenteze” sistemul intrând pe propria adresă de mail și copiind de acolo exact documentul pe care ar fi trebuit să îl realizeze la proba de verificare a competențelor digitale. Acesta nu a fost punctat dar, din câte se pare, nici descalificat.