Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

A ajuns la spital după ce a fost lovit de un arbore

Secția 5 Poliție Rurală Rovinari a fost sesizată prin apel de urgență de către un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, care are ca obiect de activitate prestări servicii exploatări forestiere, referitor la faptul că în comuna Fărcășești a avut loc un accident de muncă, o persoană fiind rănită.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că un bărbat de 47 de ani, din comuna Măldărești, județul Buzău, angajat al societății comerciale în cauză, în timp ce desfășura activități de exploatare forestieră, într-o pădure din localitatea Fărcășești, a fost lovit de un arbore aflat în cădere, suferind leziuni ce au necesitat transportarea acestuia la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

“În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă. De asemenea, de producerea evenimentului au fost informați și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.”, au transmis reprezentanți ai IPJ Gorj

Articole similare

Vezi si
Close
Back to top button