Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Doi polițiști din Târgu Jiu, soț și soție, au salvat viața unui bărbat aflat în stop cardiorespirator

Un gest de curaj și devotament a transformat o simplă plimbare într-o misiune salvatoare. Doi polițiști din Târgu Jiu, aflați în timpul liber, au intervenit prompt pentru a readuce la viață un bărbat care se prăbușise inconștient în Piața Centrală.


Ieri, polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la faptul că, în Piața Centrală, un bărbat ar fi căzut din picioare și se afla în stare de inconștiență. Până la sosirea echipajelor medicale și de poliție, bărbatul a fost observat de doi polițiști aflați în timpul liber, soț și soție (Ovidiu și Anda), cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, care se aflau la o plimbare cu copilul lor în zonă.

Cei doi nu au ezitat nicio clipă să intervină. Ovidiu a cerut celor din jur să se îndepărteze și a început manevrele de resuscitare, alternând compresiile toracice și ventilațiile, după ce a constatat că bărbatul prezenta semne ale unui stop cardiorespirator. În același timp, Anda a solicitat sprijinul echipajelor medicale, coordonând intervenția până la sosirea ambulanței.

După minute tensionate de resuscitare, bărbatul a fost readus la viață și ulterior transportat de echipajul medical la spital, pentru îngrijiri de specialitate.

Prin reacția lor rapidă și profesionalismul dovedit, cei doi polițiști au demonstrat încă o dată că spiritul de protejare a vieții nu se oprește odată cu uniforma. Gestul lor a fost apreciat atât de colegii din IPJ Gorj, cât și de comunitatea locală.

Articole similare

Back to top button