Violența domestică, în atenția polițiștilor gorjeni

Violența domestică poate fi prevenită, iar victimele pot beneficia de măsuri de protecție. Este mesajul transmis de polițiștii gorjeni în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, când au fost desfășurate mai multe activități informativ-preventive în județ.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de colegii de la Poliția Municipiului Târgu Jiu și Poliția Orașului Novaci, au discutat cu cetățenii despre formele violenței domestice, modalitățile de sesizare a autorităților și măsurile legale care pot fi dispuse pentru protejarea victimelor.
Oamenii legii atrag atenția că violența domestică nu înseamnă doar agresiune fizică. Amenințările, intimidarea, controlul, hărțuirea, urmărirea, izolarea, umilirea sau constrângerea pot reprezenta, de asemenea, forme de abuz.
Un instrument suplimentar pentru protejarea victimelor este monitorizarea electronică, care poate fi utilizată, în condițiile prevăzute de lege, pentru supravegherea respectării obligațiilor și interdicțiilor stabilite prin măsurile de protecție.
Polițiștii recomandă persoanelor aflate într-o situație de violență domestică să solicite sprijinul autorităților. În cazul unui pericol imediat, trebuie apelat numărul unic de urgență 112. Atunci când este posibil și în condiții de siguranță, victimele sunt sfătuite să păstreze dovezi ale comportamentelor abuzive, precum mesaje, fotografii, înregistrări sau alte documente relevante.
Și martorii pot avea un rol important. Polițiștii le recomandă celor care observă situații de violență domestică să nu rămână indiferenți și să sesizeze autoritățile, în special atunci când există un pericol imediat.
Prin aceste acțiuni, polițiștii gorjeni urmăresc creșterea gradului de informare a comunității și promovarea măsurilor prin care victimele violenței domestice pot beneficia de protecție și sprijin.



