Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Acțiuni de amploare în școlile din Târgu Jiu

Polițiștii și jandarmii au luat la pas două licee din Târgu Jiu, într-o amplă acțiune pentru siguranța elevilor. Timp de trei zile, oamenii legii au verificat zonele din apropierea școlilor și au desfășurat zeci de activități de prevenire.

„În perioada 15-17 septembrie 2026, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică și Biroul Rutier, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, au desfășurat acțiuni în sistem integrat pentru creșterea gradului de siguranță în incinta și zona adiacentă a două unități de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Târgu Jiu.

Activitățile au avut ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor antisociale în mediul școlar, creșterea gradului de siguranță a elevilor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona unităților școlare.

Astfel, polițiștii și jandarmii au fost prezenți la Liceul Tehnologic „General Ioan Culcer” Târgu Jiu și Liceul Energetic Târgu Jiu, ocazie cu care au desfășurat un număr de 36 activități informativ-preventive dedicate elevilor și cadrelor didactice, având ca scop prevenirea violenței / bullyingului în mediul școlar, a traficului de droguri, a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, a criminalității informatice, precum și pentru recunoașterea și gestionarea situațiilor de risc.

De activitățile preventive au beneficiat aproximativ 700 de persoane.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului rutier în zonele din apropierea unităților de învățământ, iar patrulele de ordine publică, inclusiv cuplul chinotehnic, au monitorizat perimetrul școlilor pentru prevenirea situațiilor de risc.

Au fost instruiți reprezentanții societăților comerciale din incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și personalul cu atribuții de pază, au fost legitimate 60 de persoane și verificate 13 auto, ocazie cu care au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.100 lei, pentru nerespectarea obligaţiei operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, pentru abateri la regimul circulației rutiere, respectiv pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Pe timpul desfășurării acțiunilor nu au fost sesizate probleme de natură a afecta desfășurarea în condiții normale a procesului educational.

Astfel de activități vor fi desfășurate săptămânal de structurile Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea delincvenței juvenile și asigurarea unui climat de siguranță în mediul școlar”, a transmis IPJ Gorj.

Articole similare

Back to top button