Investiția uitată timp de un deceniu care ține România în picioare. Burduja, despre Grupul 5 Rovinari în criza energetică

Semnal de alarmă pentru România. În plină criză energetică, fostul ministru Sebastian Burduja vine cu o declarație dură: țara a ajuns să depindă de importuri , după ani în care capacitățile de producție au fost pierdute sau amânate.
“România e în criză energetică, dar nu seceta extremă e de vină, ci deciziile proaste luate decenii la rând. Așa am ajuns dependenți de importuri și de vreme, adică de noroc. Iar norocul se termină uneori.
Toți cei care am răspuns de energie de-a lungul anilor, toți cei care am condus ministerul energiei în trecut datorăm românilor explicații. Încep eu.
E un răspuns în 6 minute, mai pe scurt nu se poate, dar vă rog să urmăriți până la capăt. Iar în comentarii aveți raportul meu complet de activitate: 160 de pagini cu tot ce am făcut în doi ani de mandat.
Mă adresez direct tuturor românilor care vor să știe adevărul și sunt dispuși să vadă diferența dintre păreri și fapte. În energie e ușor să ai păreri. E mai greu să ai fapte. Mai jos sunt doar fapte, verificabile, fiecare în parte.
Trei lucruri importante despre ce am făcut ca ministru al energiei:
1. Nu am închis niciun grup de producție. Zero. Mai mult, am finalizat după zece ani de blocaje Grupul V Rovinari, pe cărbune, iar acum acesta se dovedește a fi VITAL.
2. Am conectat la sistem grupuri noi de peste 1800MW, cât au făcut alții în zece ani anterior mandatului meu.
3. Am atras 14 miliarde EUR fonduri europene și am început proiecte de peste 15.000MW.
Soluția la criză? Aceeași pe care o spun de ani de zile: să ducem investițiile la bun sfârșit, ca să avem producție de energie mult peste consum, să exportăm și să depindă alții de noi, nu noi de alții. Pentru asta avem nevoie de fiecare MW și de toate, absolut TOATE sursele de energie. Și nu ne permitem să mai renunțăm la nimic.
Ce am făcut în mandatul meu la Energie, pe fiecare sursă de energie în parte:
1. HIDRO: am reluat proiecte începute de aproape 700MW, hidrocentralele sabotate în instanță și uitate ani de zile de statul român, acum au toate acorduri noi de mediu, se lucrează peste tot (doar la Răstolița, temporar, aceleași ONG-uri au suspendat lucrările). Plus: am scos de la sertar și am reluat Tarnița-Lăpuștești.
2. GAZ: Neptun Deep, proiect început, foraj început, suntem în grafic, din 2027 gazul va alimenta termocentralele noi de la Mintia (cea mai mare din Europa, declarată pe mandatul meu de interes național) și Iernut (dus de la 80 la 98% în 2023-2025, trebuie terminat în următoarele 6 luni).
3. SOLAR & EOLIAN: Peste 10.000MW noi, proiecte finanțate din PNRR și Fondul pentru Modernizare. Proiectele cu stocare au primit puncte bonus la finanțare, ceea ce nu va spune nimeni.
4. STOCARE: Azi avem deja de 100 de ori mai multă capacitate în baterii decât la începutul mandatului meu. 380 milioane EUR fonduri europene alocate pentru baterii, am eliminat prin OUG dubla taxare, sunt mii de MWh în lucru în faze avansate. Până la finalul anului, ne vom dubla capacitatea de stocare prin proiectele aflate în stadiu avansat.
5. CĂRBUNE: Am salvat atât Gorjul, cât și Valea Jiului, am ținut toate grupurile în viață și oamenii angajați. Am refuzat orice închidere de grup în discuțiile de la Bruxelles. Am negociat să accepte amânarea închiderilor, tocmai pentru situații limită precum cea din aceste zile. Avem confirmarea în studiul de adecvanță al Transelectrica inițiat pe mandatul meu, validat de experții europeni, iar Comisia nu are cum să impună altceva.
Da, în viitor grupurile pe cărbune vor fi înlocuite de capacități de producție pe gaz. De ce nu sunt deja? Pentru că prețurile turbinelor pe gaz au crescut cu aproape 300% în ultimii ani la nivel global, din cauza cererii uriașe a centrelor de date. Producătorii au comenzi blocate pe 8 ani înainte, iar Germania și-a înjumătățit din același motiv planul de centrale noi pe gaz. De aceea nu a venit nicio firmă să liciteze la Ișalnița sau la Craiova (plus proiectarea făcut prost de la început), așa cum proiecte similare s-au blocat în Belgia, Irlanda de Nord, Germania, SUA etc. Soluția nu e nici văicăreala, nici dezinformarea, ci ce e deja în mișcare: Mintia și Iernut sunt aproape gata și de la anul trebuie să producă.
În concluzie, bilanțul mandatului meu e simplu, pe cifre:
– Capacități noi de producție finalizate și conectate la sistem: 1800MW.
– Capacități de producție închise: ZERO MW.
Aștept orice întrebări și vă răspund fiecăruia. Vă mulțumesc tuturor celor care alegeți să citiți, să vă informați, să judecați drept.
Să construim, nu să distrugem. Să ne unim prin adevăr, să nu ne lăsăm dezbinați de ură și minciuni. E timpul.”, a transmis Sebastian Burduja, fostul ministru al Energiei.



