Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Salarii blocate pentru sute de mii de bugetari

Noua lege a salarizării din sistemul public ar putea schimba radical modul în care vor evolua veniturile angajaților la stat. Potrivit estimărilor, peste 400.000 de bugetari riscă să rămână cu salariile înghețate pentru mai mulți ani, chiar dacă noua lege promite o reformă amplă a sistemului de plată.

Proiectul noii Legi a salarizării unitare, pregătit de Guvern ca parte a reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prevede că angajații din sectorul public care în prezent încasează salarii mai mari decât cele stabilite în noile grile nu vor mai beneficia de majorări până când acestea vor fi ajunse din urmă. În unele cazuri, perioada de înghețare a veniturilor ar putea dura mai mulți ani.

Estimările Executivului arată că măsura ar putea afecta între 33 și 35% dintre angajații din sistemul bugetar, adică aproximativ 420.000-445.000 de persoane, dintr-un total de aproape 1,27 milioane de posturi ocupate în instituțiile publice.

Cele mai multe posturi din sectorul public se regăsesc în educație, sănătate, ordine publică și apărare, domenii în care lucrează peste 800.000 de persoane. În aceste sectoare se va resimți cel mai puternic efectul noilor reguli, în funcție de nivelul actual al salariilor și de grilele care vor intra în vigoare.

Noua lege urmărește uniformizarea sistemului de salarizare și reducerea diferențelor dintre instituții, fiind unul dintre jaloanele importante asumate de România prin PNRR. Calendarul propus prevede aplicarea noilor grile începând cu anul 2027, iar Guvernul susține că reforma este necesară pentru a ține sub control cheltuielile cu personalul din sectorul public.

Articole similare

Back to top button