Campusul liceului din Turceni, gazda unui proiect european

Campusul Liceului Tehnologic Turceni prinde din nou viață și devine, pentru câteva zile, gazda Europei tinere. Peste 56 de participanți din cinci țări se reunesc aici în cadrul proiectului „Green Together”. Anunțul a fost făcut de primarul orașului Turceni, Constantin Popescu.
„După ani buni în care campusul școlar al Liceului Tehnologic Turceni a stat neutilizat, astăzi acesta prinde din nou viață și își redescoperă adevărata menire: aceea de a aduce împreună tineri, idei și oameni din întreaga Europă.
Este un nou început pentru un loc care devine, în aceste zile, simbol al deschiderii, educației și colaborării europene.
Liceul Tehnologic Turceni și Primăria Turceni au onoarea de a găzdui, în aceste zile, participanții proiectului european „Green Together” – un schimb de tineri finanțat prin programul Erasmus+, coordonat de Asociația Scout Society din Târgu Jiu.
Zilele acestea, zeci de tineri cu vârste între 14 și 19 ani, din România, Polonia, Finlanda, Slovacia și Croația, se reunesc la Liceul Tehnologic Turceni pentru activități de educație nonformală, ateliere interactive și schimb intercultural, cu focus pe sustenabilitate, mediu înconjurător și responsabilitate colectivă.
Proiectul aduce împreună peste 56 de participanți din 5 țări europene, oferind tinerilor din comunitatea noastră ocazia unică de a interacționa cu semeni din întreaga Europă, chiar acasă la ei.
Suntem mândri că Turceni devine, în aceste zile, un punct de întâlnire al Europei tinere! Totodată, este o bucurie să vedem că un campus școlar care a rămas ani de zile neutilizat este astăzi plin de viață, de energie și de speranță, găzduind un proiect european care apropie oameni, culturi și valori.
Proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.”, a transmis primarul orașului Turceni.







