Profesorii ies în stradă și amenință cu boicotarea BAC-ului

Mii de profesori protestează joi în fața Parlamentului și cer modificarea urgentă a legislației din educație. Sindicaliștii avertizează că, dacă revendicările lor vor fi ignorate, nu exclud boicotarea examenelor naționale, inclusiv a Bacalaureatului.
Cadrele didactice au venit la Palatul Parlamentului pentru a depune peste 160.000 de semnături de susținere a unei inițiative legislative care urmărește anularea măsurilor introduse prin Legea 141/2025. Printre principalele cereri se numără revenirea la norma didactică anterioară, reducerea numărului de elevi din clase și modificarea sistemului de plată cu ora.
Profesorii susțin că majorarea normei de predare de la 18 la 20 de ore pe săptămână a dus la suprasolicitare și la reducerea calității actului educațional. Sindicatele afirmă că măsurile adoptate în ultimul an au afectat atât cadrele didactice, cât și elevii.
Liderii sindicali avertizează că tensiunile din sistem sunt departe de a se fi încheiat. În ultimele luni au fost organizate referendumuri interne privind formele de protest, iar o parte dintre profesori s-au declarat dispuși să boicoteze simulările și examenele naționale.
„Educația cere respect”, este mesajul transmis de sindicaliști, care solicită parlamentarilor să dezbată în regim de urgență proiectul de lege astfel încât anul școlar viitor să înceapă fără conflicte sociale.
Deocamdată, Ministerul Educației nu a anunțat dacă va susține modificările propuse de sindicate. În lipsa unui acord, profesorii spun că sunt pregătiți să continue protestele și să recurgă la forme mai dure de presiune.



