Creştinii ortodocşi sărbătoresc Rusaliile

Rusaliile sunt una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății și marchează încheierea ciclului pascal, început cu Învierea Domnului și continuat cu Înălțarea. Sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, pentru că este celebrată la 50 de zile după Paște.
În tradiția creștină, Rusaliile amintesc de momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinții Apostoli, la Ierusalim. Acest moment este considerat începutul Bisericii, pentru că apostolii au primit atunci puterea de a propovădui Evanghelia și de a duce mai departe mesajul creștin.
Sărbătoarea are două zile. Prima zi este dedicată Pogorârii Sfântului Duh, iar a doua zi, lunea de după Rusalii, este consacrată Sfintei Treimi, adică legăturii dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. În România, ambele zile sunt zile libere legale.



