Controale în fondul forestier din Novaci: lemn confiscat și amenzi de 12.000 de lei

Acțiune de amploare a polițiștilor din Novaci, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și ai Ocolului Silvic Polovragi, în fondul forestier și pe drumurile de acces din zonă. Autoritățile au vizat combaterea delictelor silvice, într-un plan coordonat de verificări. În timpul acțiunii, polițiștii au prins în flagrant și un bărbat de 55 de ani din Gorj, care transporta ilegal 1,2 metri cubi de lemn de esență molid pe raza comunei Polovragi. Și în acest caz, lemnul a fost confiscat, iar șoferul a fost amendat cu 2.000 de lei.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Totodată, a fost confiscată cantitatea totală de 143,63 mc material lemnos, după cum urmează:
– 88,755 mc lemn abandonat și deținut ilegal în depozit, confiscat fizic, în valoare de 27.610 lei;
– 54,889 mc lemn deținut ilegal în depozit, confiscat valoric, în valoare de 14.700 lei.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 12.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat de 55 de ani, din județul Gorj, în timp ce transporta ilegal cantitatea de 1,2 mc material lemnos, esență molid, pe raza comunei Polovragi.
În cauză a fost dispusă confiscarea fizică a materialului lemnos și aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei.”, a transmis IPJ Gorj.



