Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Reforma salarizării le modifică veniturile angajaților din Poliție și Justiție

Noua lege a salarizării pregătită de Guvern aduce modificări importante pentru angajații din Justiție, Poliție și structurile de ordine publică. Reforma promite salarii de bază mai mari și diferențe mai mici între angajați, însă reducerea sporurilor va face ca, în unele cazuri, veniturile totale să scadă.

Începând cu 2027, judecătorii, grefierii și polițiștii vor avea salarii calculate după un nou sistem unitar de salarizare bazat pe grade și coeficienți stabiliți la nivel național.

Potrivit Ministerului Muncii, reforma urmărește aplicarea principiului „salariu egal pentru muncă egală” și reducerea diferențelor mari dintre persoane aflate pe funcții similare.

Pentru judecătorii de judecătorie cu vechime între 5 și 10 ani, salariul de bază va crește ușor, de la aproximativ 15.448 de lei la 15.949 de lei. Totuși, venitul brut lunar ar putea scădea, din cauza reducerii sporurilor.

Și grefierii vor avea salarii de bază mai mari, însă veniturile totale estimate pentru 2027 sunt mai mici decât cele actuale, după eliminarea unei părți importante din sporuri.

În cazul polițiștilor, situația este diferită. Inspectorii cu grad profesional superior vor beneficia atât de creșteri ale salariului de bază, cât și de majorări moderate ale venitului brut lunar.

Guvernul susține că noua lege va elimina peste jumătate dintre sporurile existente în prezent. Cele care vor rămâne vor fi acordate doar pentru condiții speciale, activități periculoase sau responsabilități ridicate.

Polițiștii și personalul din structurile de ordine publică vor păstra sporurile pentru misiunile cu risc ridicat.

Autoritățile afirmă că reforma nu va reduce veniturile actualilor angajați, deoarece vor exista diferențe compensatorii pentru cei care ar pierde bani după recalculare. Aceste compensații nu se vor aplica însă noilor angajați sau celor care vor promova ulterior.

Ministerul Muncii motivează schimbările prin costurile foarte mari generate de actualul sistem salarial și de procesele câștigate în instanță pentru drepturi salariale.

Articole similare

Back to top button