Noaptea Muzeelor la Târgu Jiu

Muzeul Național „Constantin Brâncuși” și-a deschis porțile până la miezul nopții cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor. Vizitatorii au avut parte de expoziții de artă, dar și de momente artistice susținute de elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”.
Muzeul Național „Constantin Brâncuși” a participat la Noaptea Europeană a Muzeelor printr-un program special dedicat publicului.
Instituția a rămas deschisă până la ora 24:00, iar vizitatorii au putut admira expoziția de sculptură din cadrul Trienalei de Sculptură „Constantin Brâncuși”, dar și expoziția de grafică „Drumul Crucii”, semnată de academicianul Mircia Dumitrescu.
În cadrul evenimentului, elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” au susținut un program artistic coordonat de directorul instituției, Ana Daria Ionescu Haidău, și profesoara Liliana Ștefănescu.
Publicul a asistat la recitaluri de vioară, flaut, chitară, acordeon, nai și violoncel, interpretate de elevi ai liceului, dar și la momente de teatru pregătite de clasa de actorie coordonată de profesoara și actrița Georgiana Enache.
Organizatorii au transmis că evenimentul a avut rolul de a apropia publicul de artă și cultură și de a promova tinerii talentați din Târgu Jiu.



