Aproape 10 milioane de lei pentru școlile din Ciuperceni

Vești importante pentru elevii și cadrele didactice din comuna Ciuperceni. Autoritățile locale au semnat contractele de finanțare pentru modernizarea școlii și grădiniței, investiția fiind cea mai mare obținută până acum de comună.
Primarul comunei Ciuperceni, Claudiu Matei Dragotă, a anunțat semnarea a două contracte de finanțare pentru modernizarea școlii și grădiniței din localitate.
Proiectele sunt finanțate prin Programul Operațional Regional, prin ADR Sud-Vest Oltenia, iar valoarea totală a investițiilor este de peste 9,5 milioane de lei, echivalentul a aproape 100 de miliarde de lei vechi.
Potrivit autorităților locale, lucrările vor include modernizarea sălilor de clasă, refacerea finisajelor și a fațadelor, înlocuirea tâmplăriei și amenajarea unor grupuri sanitare la standarde moderne.
Totodată, clădirile vor deveni eficiente energetic, urmând să fie dotate cu pompe de căldură și panouri solare.
Primarul a transmis că aceasta este cea mai mare finanțare obținută până acum de comuna Ciuperceni și a precizat că proiectele reprezintă o investiție importantă pentru viitorul comunității și al copiilor din localitate.



