Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

87 de ani de la inaugurarea Ansamblului „Calea Eroilor”, marcați la Târgu Jiu

Ziua de 27 octombrie a fost marcată la Târgu Jiu printr-o serie de manifestări culturale și religioase dedicate împlinirii a 87 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, operă a marelui sculptor Constantin Brâncuși. Evenimentele au fost organizate de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, în colaborare cu Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Ceremoniile au debutat la ora 12:00, la Masa Tăcerii, unde a avut loc o slujbă religioasă de pomenire, urmată de o procesiune pe traseul simbolic Masa Tăcerii – Poarta Sărutului – Coloana fără Sfârșit.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, militari, cercetași, Fanfara orașului și artiști ai Ansamblului „Doina Gorjului”. De asemenea, numeroși cetățeni, iubitori de artă și invitați din țară și din străinătate au fost prezenți pentru a aduce un omagiu creației brâncușiene.

Manifestările au continuat la ora 17:00, la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, cu vernisajul expoziției de fotografie și documente „Calea Eroilor”, care a ilustrat istoria și evoluția ansamblului monumental. Seara, de la ora 18:00, în același spațiu, a avut loc vernisajul expoziției de sculptură „Ovidiu Maitec 100”, dedicată centenarului nașterii artistului Ovidiu Maitec (1925–2025). Prin aceste evenimente, Târgu Jiu a celebrat nu doar moștenirea artistică a lui Brâncuși, ci și continuitatea spiritului creativ românesc, confirmând rolul orașului ca reper cultural național și internațional.

Articole similare

Back to top button