Gorjeanca Daria Cojocaru, premiată la Câmpeni

Daria Elena Cojocaru, cursantă a Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, a fost distinsă cu Premiul Special în cadrul Festivalului Național de Folclor „Sus, sus, la moți, la munte”, desfășurat la Câmpeni, județul Alba.
Evenimentul, ajuns la ediția a XXXVIII-a, este unul dintre cele mai importante festivaluri din țară dedicate valorilor autentice ale folclorului românesc și tradițiilor moțești. Tânăra interpretă a fost pregătită de Sofia Pleșu Munteanu, iar premiul obținut reprezintă o recunoaștere a talentului, dăruirii și pasiunii cu care Daria promovează muzica populară.

Conducerea instituției adresează felicitări atât interpretei, cât și profesorului coordonator pentru implicarea în formarea artistică, precum și părinților pentru sprijinul oferit.
Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” își exprimă mândria pentru această reușită și continuă să susțină tinerii talentați care duc mai departe tradițiile și cultura populară românească.



