71 de amenzi in 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au acţionat pe raza întregului județ, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale. 63 dintre acestea au fost date pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 3 permise de conducere şi au retras 9 certificate de înmatriculare.
Totodată, oamenii legii au constatat 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere. S-au remarcat câțiva șoferi care fie circulau sub influența băturilor alcoolice, fie nu aveau dreptul de a conduce.
De exemplu, ieri, polițiștii din Motru au depistat în traffic un bărbat de 40 de ani din localitate, carr conducea cu o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru prelevarea de moatre biologice de sânge.
Tot sub influența alcoolului a fost găsit un alt bărbat, de această data din Logrești. Oamenii legii au fost înștiințați printr-un apel 112 cu privire la pericolul de pe șosea. Șoferul, în vârstă de 59 de ani s-a urcat la volanul unui tractor după ce a consumat o cantitate impresionantă de alcool. 1,08 la mie a fost rezultatul etilotestului, iar bărbatul a fost și el condus la spital pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Ambii șoferi au acum dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Un alt bărbat de 40 de ani a ajuns după gratii pentru infracțiuni pa regimul rutier. Acesta este din comuna Urdari si a fost tras pe dreapta de politisti pe drumul din localitate. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că șoferul nu are dreptul de a conduce, având permisul suspendat. Mai mult, acesta nici nu a vrut sa fie testat cu aparatul etilotest, dar a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar față de bărbat polițiști au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Având în vedere că viteza neadaptată la condiţiile de drum, neacordarea de prioritate de trecere pietonilor, precum și indisciplina pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor sunt unele dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, polițiștii gorjeni vor continua acțiunile pentru combaterea acestora și asigurarea unui trafic rutier sigur.
Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă să adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum si de traffic si să nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare. Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule și folosiţi centura de siguranţă care vă poate salva viaţa în caz de accident. Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice și nici dacă vă simţiţi obosiţi.
De asemenea, politistii le recomandă pietonilor să traverseze drumul public doar pe marcajul pietonal şi manifeste atenţie, asigurându-se temeinic înainte să se angajeze în traversarea străzii.