70 de blocuri noi în Târgu Jiu
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a semnat contractual de de finanțare prin PNRR în valoare de peste 33 de milioane de euro. Este vorba aici despre lotul de 70 de blocuri ce urmează a fi construite pe strada Marin Preda, dar și de reabilitarea unor blocuri din municipiu și implementarea unui sistem de monitorizare și control parcări publice, care cuprinde și stații de încărcare. Edilul declară că suma este una foarte mare, iar firmele din domeniul construcțiilor vor avea mult de lucru începând din acest an.
Primăria Târgu Jiu încurajează societățile de profil din Târgu Jiu să participe la licitațiile ce se vor organiza pentru ca acești bani să rămână în Gorj, să se regăsească în salariile angajaților din județul nostru. Sunt încurajați, de asemenea, tinerii să depună dosare pentru obținerea de locuințe, pentru că acestea vor fi noi, moderne, iar costurile cu energia vor fi reduse.