Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

61 MC DE MATERIAL LEMNOS, CONFISCAȚI VALORIC DE POLIȚIȘTI

La data de 14 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au acționat pentru verificarea legalității trasabilității materialului lemnos, pe raza localității, ocazie cu care au constatat faptul că doi bărbați, de 59 și 37 de ani, din municipiul Motru, respectiv comuna Slivilești, au transportat, cu autoutilitarele personale, în perioada octombrie 2021- aprilie a.c., cantități de material lemnos care au depășit limita legală de 20 de metri cubi, prevăzută pentru un transportator NON SUMAL, cu peste 34 respectiv 27 de metri cubi de material lemnos de diferite esențe.

În consecință, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a bărbaților, cu amenzi în cuantum de 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor  Legii nr. 171/2010 Republicată, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind dispusă și măsura complementară a  confiscării valorice a celor peste 61 de metri cubi de material lemnos, transportat ilegal, în valoare de aproximativ 11.580 de lei.

Articole similare

Back to top button