Continuă debranșările la Bălești
Debranșări pe bandă rulantă în comuna Bălești din județul Gorj! Zeci de familii au rămas fără apă în plină caniculă. Primarul din localitate are toleranță zero față de cetățenii rău platnici și le trasmite că vor avea apă doar atunci când își vor achita restanțele, care nu sunt mici deloc. Numai de la o familie, societatea care furnizează apă în comună are de recuperat suma de circa 73.000 de lei.
Familia Burlan din Bălești a fost debranșată de la rețeaua de alimentare cu apă în urmă cu patru zile. Deși de 13 ani nu a mai plătit facturile la apă, Virgil Burlan spune că este neîndreptățit și că a primit asigurări de la primar, în campania electorală, că i se vor șterge datoriile. Numai că, după ce alesul local, s-a văzut cu sacii-n căruță, a trimis reprezentanții societății de apă și canal din cadrul Primăriei Bălești și i-au tăiat omului apa.
Bărbatul susține că nu a putut achita facturile că are probleme de sănătate, iar veniturile sunt foarte mici.
Pentru că și fântâna a secat, acum bărbatul este nevoit să care apă de la o rudă.
Directorul societății de apă și canal din localitate dezminte acuzațiile și spune că cei debranșați au datorii colosale.
Primarul a anunțat încă de săptămâna trecută că va continua debranșările și le-a transmis cetățenilor rău platnici că vor avea loc atunci când își vor achita facturile.
Conducerea serviciului de alimentare cu apă și canalizare al comunei a declarat că au fost și cetățeni care au achitat eșalonat sumele restante. În prezent, 27 și-au achitat facturile parțial, iar 10 persoane au făcut un angajament de plată. Societatea are de recuperat numai de la șase persoane o sumă care se ridică la 46 de mii de lei.