4 cazuri noi de infectare în Gorj
Direcția de Sănătate Publică Gorj a transmis faptul că dintr-un total de 496 de teste efectuate, doar 4 cazuri au avut rezultate pozitive.
În județul nostru mai avem în carantină doar 65 de persoane, iar din 9165 de persoane confirmate cu Covid-19, 8675 sunt vindecate și 448 decedate.
Până astăzi, 14 mai 2021, avem confirmate pe teritoriul României 1.070.605 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Dintre acestea, 1.022.029 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 835 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.065 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și linia TELVERDE, deschisă special pentru informarea cetățenilor.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state 23.536 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-COV-2. Dintre aceștia doar 798 au fost declarați vindecați.
Numărul de persoane internate cu COVID-19, la nivelul țării noastre este de 5.276. Dintre acestea, internate la ATI sunt doar 809 persoane.
Datele prezentate se pot modifica, de la o oră la alta, având în vedere evoluția epidemiologică.