3000 de cadre din Gorj, instruite gratuit

Vești bune pentru cadrele didactice din județul Gorj! Reprezentanții Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu anunță că au reușit să obțină un proiect important care vizează formarea a 3000 de profesori. Contractul a fost deja semnat cu Ministerul Educației, iar în perioada următoare se va trece la instruirea cadrelor didctice, pe bani europeni.
Conducerea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a semnat la Ministerul Educației, contractul de finanțare pentru proiectul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”. Acesta are o valoare totală de 2,4 milioane de euro și este destinat formării a 3000 de cadre didactice din județul Gorj.
Rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a precizat că toate cadrele didcatice vor fi instruite gratuit și vor primi la finalul cursului și 200 de euro, bani pentru a-și achiziționa echipamente necesare.
Conducerea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a precizat că în această perioadă se vor face angajările pe echipa de proiect, iar cursurile vor începe până la sfârșitul anului. Durata proiectului este de un an de zile.