3 comune din Gorj cu apa la program
Perioada caniculară cu care ne confruntăm este puternic resimțită și atrage după sine aspecte negative. Temperaturile foarte ridicate reprezintă motivul pentru care în câteva din localitățile județului Gorj apa este “la program”. Este vorba despre comunele Runcu, Glogova și Scoarța. De vină este și faptul că oamenii nu utilizează această resursă în mod rațional, așa cum recomandă autoritățile locale în această perioadă.
Disfuncționalități în acest sens există și în localitatea Polata, însă cu privire la acest aspect reprezentanții Aparegio informează că se vor rezolva în cel mai scurt timp posibil. În continuare se face un apel în rândul cetățenilor ca aceștia să înțeleagă gravitatea situației cu care ne confruntăm și să utilizeze apa în mod rațional. Mai mult, cei care își udă grădinile în această perioadă vor fi sancționați în urma controalelor efectuate în teren de către autorități.