26 de copii internați astăzi din cauza virozelor respiratorii
În momentul de față 8 pacienți adulți sunt internați cu gripă la secția de Boli Infecțioase a SJU Târgu Jiu, 9 pacienți cu cu COVID și alți 12 cu pneumonii și enterocolită. De altfel, în perioada 09.01.2023 – 16.01.2023 40 de copii cu diverse afecțiuni respiratorii au fost internați la Secția de Pediatrie. Majoritatea au prezentat viroze respiratorii, iar o parte au fost diagnosticați cu gripă, pneumonii și bronșiolite. Astăzi, 16 ianuarie, 26 de copii sunt internați la SJU Târgu Jiu.
Pentru a fi evitată aglomerarea Camerei de Gardă Pediatrie, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a decis înființarea celei de a doua ture în Cabinetul Pediatrie din Ambulatoriul Integrat. Din data de 05.01.2023 funcționează a doua tură în Policlinică. Astfel, părinții pot aduce micuții la consult, de luni până vineri, în intervalul orar 07:00 – 14:00 și 14:00 – 21:00, în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie și a certificatului de naștere al copiilor.