255 de locuri de muncă și investiții de 51 de milioane de euro în Gorj

Investiții de 51 de milioane de euro și 255 de noi locuri de muncă sunt anunțate în județul Gorj, în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene. Banii merg către hale de producție, utilaje, rețele electrice, dar și către investiții în turism și agrement. Nu toate proiectele sunt însă în grafic. Unele au acumulat întârzieri și riscă să piardă finanțarea.
„ În ultimele două zile, reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia au verificat, în teren, 11 proiecte finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, într-un județ puternic afectat de tranziția energetică. Am găsit investiții care avansează bine și sunt în grafic, dar și proiecte care se confruntă cu probleme grave și care au acumulat întârzieri. Pentru o parte dintre acestea, perioada următoare va fi decisivă, iar dacă situația nu este remediată, vom ajunge inclusiv la rezilierea contractelor de finanțare. Sumele aferente contractelor care vor fi reziliate vor fi realocate printr-un nou apel, astfel încât banii să rămână în județ și să finanțeze alte proiecte pentru comunitate. Rolul nostru este să sprijinim beneficiarii, dar, în egală măsură, să ne asigurăm că fondurile europene sunt folosite corect și în conformitate cu prevederile legale. Ele trebuie să se regăsească în proiecte finalizate, activitate economică și locuri de muncă pentru oamenii din Gorj.” a declarat Stelian Bărăgan, director general ADR Sud-Vest Oltenia.



