ActualitateSocialUltima ora

Arhiva SJU Târgu Jiu a fost modernizată

Au fost finalizate lucrările de modernizare a spațiului în care va funcționa Arhiva Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Investiția era necesară și a fost de aproximativ 500 mii lei, bani proveniți din fondurile proprii ale unității medicale.  Noua arhivă a fost amenajată într-o clădire existentă în strada A.I. Cuza, a fost dotată cu echipamentele necesare și a fost compartimentată pentru a corespunde standardelor din domeniu.  Compartimentarea spațiilor s-a făcut în concordanță cu Normativul privind caracteristicile tehnico-funcționale ale spațiilor și echipamentelor de depozitare și conservare a arhivelor aflate în administrarea creatorilor publici și privați de arhivă aprobat de legislația în vigoare. Tot în cursul acestei săptămâni a fost recepționat și bazinul de apă din curtea clădirii situate pe strada A. I. Cuza, acesta fiind a doua sursă de apă potabilă. Noul bazin va asigura rezerva de apă potabilă pentru spital, dar și rezerva necesară în cazul stingerii unor incendii. Investiția de 272.500 lei a fost asigurată din fondurile proprii ale unității sanitare. De asemenea, SJU Târgu Jiu a intrat în posesia unui nou autovehicul. Consiliul Județean Gorj a achiziționat, pentru unitatea medicală, o autoutilitară frigorifică de transport alimente. Mașina va fi utilizată pentru transportul hranei pacienților internați în secțiile Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Articole similare

Back to top button