Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Sf. Pantelimon. Ce nu e bine să faci în această zi

Biserica Ortodoxă îl sărbătorește joi, 27 iulie, pe Sfântul Pantelimon, mare mucenic și sfânt tămăduitor. Această data este marcată în calendarul creștin ortodox cu cruce neagră. În credința populară, Sfântul Pantelimon este cel care apără lanurile de furia naturii, oamenii de boli și de foc.

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este unul dintre cei mai iubiți sfinți tămăduitori, fiind numit și „doctor fără de arginți”, întrucât darul vindecărilor sale nu poate avea un preț. Sfântul şi marele Mucenic al lui Hristos Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, pe timpul împăratului Maximian (286-305 d.Hr.). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creştină şi se numea Euvula. Ei l-au numit pe copilul lor Pantoleon, ceea ce se tâlcuieşte „cu totul leu”, nume prin care s-a arătat mai înainte curajul mărturisirii de care avea să dea dovadă. După ce primește botezul de la preotul Ermolae, numele său a devenit Pantelimon, care înseamnă  “cel cu totul milostiv”. Sfântul Pantelimon ajunge după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, încât, împăratul Maximian care-i  remarcase calitățile, intenționă să îl ia la palat ca medic particular. După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut lui Pantelimon să renunțe la credința creștină. Pentru că a refuzat, Sfântului Pantelimon i s-a tăiat capul. În loc de sânge, a curs lapte din  trupul său. Din anul 303, anul morții sale, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tămăduitor al bolnavilor, mai multe spitale si așezăminte poartă numele său.

Ce nu e bine să faci de Sf. Pantelimon

În credința populară, Sfântul Pantelimon este cel care apără lanurile de furia naturii, oamenii de boli și de foc și este ocrotitorul celor care pornesc la drum.

Potrivit obiceiului popular, pe 27 iulie, în ziua Sf Pantelimon, nimeni nu are voie să lucreze sau să spele rufe. Superstiția spune că cine muncește de ziua Sf Pantelimon are parte de mari pagube în familie, femeile sunt părăsite de soți, iar bărbații se îmbolnăvesc. În ziua de 27 iulie se consumă porumb fiert și dovlecei pentru a avea o putere cât mai mare în anotimpul rece. Se împart și multe fructe astfel încât poamele să nu fie infectate de viermi anul următor.

Articole similare

Back to top button