ActualitateSliderSocialUltima ora

Concursul Național de Pictură și Grafică ”Emancipare”, ediția III

Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al Muzeului Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, organizează a treia ediție a Concursului Național de Pictură și Grafică ”Emancipare”.

Concursul se adresează, în exclusivitate, cursanților școlilor populare de arte și meserii sau centrelor culturale din întreaga țară și este împărțit pe două secțiuni:

  • Secțiunea I se adresează cursanților de la disciplina pictură;
  • Secțiunea a II-a se adresează cursanților de la disciplina grafică.

În cadrul secțiunii pictură  există 3 categorii de vârstă (7-10 ani, 11-15 ani,categoria de vârstă de peste 16 ani), iar în cadrul secțiunii grafică 2 categorii de vârstă (categoria de vârstă de până la 15 ani și categoria de vârstă de peste 16 ani).

Juriul concursului este alcătuit din personalități în domeniul artelor plastice:  Vasile Fuiorea – Presedintele juriului,  artist plastic și Președintele U.A.P , filiala Gorj, Armand Landt –  artist plastic, membru U.A.P, filiala Gorj, și Florin Gheorghiu – artist plastic și vicepreședintele UAP, filiala Gorj, care prin valoare și competență profesională, vor garanta corectitudinea clasamentului.

Jurizarea Concursului Național de Pictură și Grafică ”Emancipare”, ediția a III-a, este programată în perioada 18 mai 2023, iar Vernisajul expoziţiei şi festivitatea de premiere se vor desfășura în data de 19 mai, ora 13:00, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.

În perioada 19 mai – 31 mai 2023, lucrările vor fi expuse la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Proiectul urmărește promovarea iubitorilor de pictură și grafică, precum și valorificarea talentului și a capacității creatoare a acestora.

Articole similare

Back to top button