ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora

Nicolae Ciucă: “Legea 197 se va aplica în mod obligatoriu”

Prim ministrul României, liberalul Nicolae Ciucă, a fost prezent, ieri, 27 aprilie, în județul Gorj. Acesta a avut o amplă dezbatere despre obiectivele de dezvoltare ale județului, susținând că își dorește ca transformarea Gorjului să însemne diversificarea economiei, reducerea decalajelor față de alte unități administrative, dar și venituri mai mari pentru locuitorii de aici. Nicolae Ciucă a avut parte și de o întâlnire cu liderii sindicatelor din minerit și energie. Salariații Complexului Energetic Oltenia au cerut lămuriri din partea Primului ministru, având în vedere situația incertă în care se află în momentul de față compania. Întrebările au fost multe. În cadrul unei conferințe de presă, Nicolae Ciucă a făcut o declarație importantă și poate chiar cea mai așteptată. Primul ministru a declarat cu tărie că legea 197 se va aplica în mod obligatoriu.

Afirmațiile Primului ministru au fost susținute și de colegul său Virgil Popescu, ministrul Energiei, prezent la rândul său în județul Gorj. Liberalul a susținut că în mod categoric nu se pune problema ca CE Oltenia să intre în insolvență. În ceea ce privește planul de restructurare a companiei, ministrul a declarat că din cei 7000 de oameni despre care se spune că vor fi concediați, mai mult de jumătate ies la pensie în baza legii 197.

Articole similare

Back to top button