Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Copiii de la Școala “Constantin Săvoiu” în vizită la ISU Gorj

În urma evenimentelor din ultima perioadă, multe instituții de învățământ din județul Gorj au luat hotărârea de a desfășura activități în cadrul programelor “Școala Altfel” sau “Săptămâna verde”, în așa fel încât elevii să se afle în afara sălilor de curs. Se pare că o prioritate în ceea ce privește activitățile derulate de școli în decursul programului “Școala Altfel” o constituie Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj. Astăzi la sediul instituției au fost prezenți elevi de clasa a III-a de la Școala Gimnazială “Constantin Săvoiu” din municipiul Târgu Jiu. Cei mici au luat parte la discuții cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adoptăm într-o situație de urgență, în special când vine vorba de cutremur. Plăcut surprinși am rămas de acești micuți care aveau destule cunoștințe despre comportamentul pe care trebuie să-l adoptăm într-o situație de urgență, mai ales atunci când vorbim despre un cutremur. Reprezentanții ISU Gorj susțin că un comportament preventiv este esențial încă de la vârste fragede, iar educația și cunoștințele pe care le deprindem, cu siguranță ne vor fi utile atunci când ne confruntăm cu o situație de urgență.

Articole similare

Back to top button