Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

2000 de dosare pentru panouri fotovoltaice în Gorj

Mii de gorjeni vor bani de la stat pentru a-și instala panouri fotovoltaice și baterii de stocare. Reprezentanții Consiliului Județean Gorj au precizat că 2000 de cetățeni au întocmit dosare în vederea obținerii de fonduri europene. Totul se desfășoară prin intermediul operatorilor economici care au fost declarați eligibili de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene.

Anca Bordușanu, vicepreședintele Consililului Județean Gorj, a precizat că au fost decalate termelele. Ghișeul unic pentru eficientizarea energetică din cadrul Consiliul Județean Gorj trebuie să analizeze dosarele până pe 25 aprilie. Ulterior, la finalul lunii, operatorii economici trebuie să le încarce pe platforma Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene.

Reprezentanții Consiliului Județean Gorj au transmis că după închiderea acestui proiect se va mai derula un program destinat tuturor persoanelor, nu doar a celor care fac parte din categorii vulnerabile. Cetățenii pot beneficia de fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice, dar trebuie îndeplinite însă niste condiții.

Aceste programe vin în sprijnul persoanelor care doresc să reducă costurile cu energia electrică.

 

Articole similare

Back to top button