19 săptămâni de proteste
19 săptămâni. Atât au minerii de când protestează continuu în Piața Prefecturii Gorj. De 19 săptămâni oamenii își strigă nemulțumirile constant și speră ca ceva să se schimbe și să își primească drepturile. Tot de atâta timp aud numai promisiuni din partea oficialităților, vorbe pe care nici ei nu le mai cred în totalitate, dar se agață de ele.
„Durerea” lor stă în proiectul de lege care își așteaptă aprobarea de luni de zile. Publicarea în Monitorul Oficial a proiectului PLX 75/2021 este cheia stopării protestelor de la Târgu Jiu, iar astăzi acesta a primit aviz favorabil în comisia de muncă, iar miercuri ar fi ziua decisivă, fiind pus pe ordinea de zi pentru vot.
Speranța protestatarilor stă în parlamentarii de Gorj, însă nu în toți. Sindicalistul Manu Tomescu spune că aleșii de la PSD, USR și chiar AUR sunt cei care ar fi de apreciat, întrucât se vorbește despre o majoritate la nivelul celor 3 partide. Minerii fac apel și la liberali să voteze proiectul, pentru ca acesta să treacă fără probleme.
De-a lungul celor 19 săptămâni au avut loc zeci de întâlniri atât la Târgu Jiu cât și la București. S-a discutat și cu Ministrul Energiei, și cu instituțiile implicate și s-a luat punct de vedere chiar și de la Casa de Pensii. Până acum însă nu s-a stabilit nimic cert, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla miercuri, după votul Legislativului .