Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

17 ianuarie – cea mai depresivă zi din an

“Luna ianuarie este considerată ca fiind luna cea mai „depresivă” a anului. În plus, în fiecare an, se stabilește care este ziua cea mai tristă din acel an (blue monday), iar anul acesta va fi pe 17 ianuarie.

Se știe că depresia este una dintre cele mai des întâlnite probleme ale omului modern. În prima jumătate a vieții, depresia afectează 25% dintre femei și 12% dintre bărbați, indiferent de zona geografică și culturală, datorită diferențelor hormonale, efectelor pe care nașterile le au asupra femeilor, modelelor comportamentale învățate în familie și societate.

După vârsta de 50 de ani, depresia apare în mod egal la ambele sexe, dar frecvența depresiei crește la vârstnici. Primul episod depresiv apare, de regulă, între 20 și 50 de ani, adesea el fiind urmat și de altele de-a lungul vieții.

Există o predispoziție familială a instalării depresiei, riscul acesteia fiind de 2-3 ori mai crescut la rudele de gradul I ale pacienților depresivi.

Dincolo de predispoziția genetică există și o serie de factori sociali și afectivi care declanșează depresia: pierderea unui părinte la vârste fragede, pierderea partenerului de viață sau a copiilor, pierderea locului de muncă, eșecul școlar, sentimental sau financiar.

Depresia, la ambele sexe, poate avea următoarele manifestări: dispariția interesului și a plăcerii, tulburări ale apetitului alimentar, greutăți de concentrare, lipsa respectului de sine, tristețe marcată, tulburări ale somnului, anxietate, stări de apatie sau agitație, lipsă de inițiativa și, în cazuri extreme, planuri de sinucidere.

Există și forme de depresie specifice:

  • Depresia post-partum- o formă de depresie care apare la femeile ce tocmai au născut și care, de obicei, evoluează favorabil, remițându-se în majoritatea cazurilor.
  • Depresia de doliu – apare la 2-3 săptămâni după decesul persoanei apropiate și se remite în aproximativ 2-3 luni. În situația în care se prelungește peste 6 luni este catalogată ca fiind „doliu patologic”.
  • Depresia cauzată de o boală somatică (exemplu: boli endocrine sau tratamente cu medicație având efecte ca adverse instalarea depresiei -Interferonul).
  • Depresia de pensionare – depresia omului activ care, dintr-o dată, se simte inutil și bătrân.
  • Depresia de involuție- apare la oamenii bătrâni și, de multe ori, poate fi confundată cu demența și tratată greșit.
  • Depresia este o afecțiune care se tratează, adesea, cu succes, dar care din nefericire prezintă un risc de recurență. Astfel, după un prim episod depresiv, riscul de recurență este de 50%, după 2 episoade crește spre 90%, iar după mai multe episoade devine peste 90%. Deoarece este o boală care poate distruge relațiile familiale și sociale ale pacientului și care, uneori, se poate finaliza chiar prin sinucidere, este obligatoriu ca acestei patologii să i se acorde atenție maximă de către medic și anturajul pacientului.

Depresivul trebuie corect evaluat și tratat (tratament medicamentos și psihoterapie), dar și supravegheat și susținut de familie și prieteni pentru a ieși învingător din lupta cu boala.

Este important să fim alături de cei depresivi in procesul lor de vindecare și să nu uităm că oricare dintre noi putem fi afectați de depresie de-a lungul vieții noastre!”. Toate aceste lucruri ne sunt relatate de către Cristina Căliman, medic neurolog SJU Târgu-Jiu.

Articole similare

Back to top button