165 de ani de la Mica Unire
Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită la Târgu Jiu. Zeci de oameni au venit în centrul orașului, acolo unde autoritățile au organizat mai multe manifestări pentru a marca această zi. Au fost rostite alocuțiuni, iar mai apoi toți cei prezenți s-au prins în horă. Invitat de către prefectul județului Gorj la evenimentul de astăzi din Piața Prefecturii a fost și un veteran de război, în vârstă de 102 ani.
Împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită pe și la Târgu Jiu, în Piața Prefecturii, printr-o serie de manifestări omagiale. Evenimentul a fost deschis de subprefectul judetului Gorj, Anca Bordușanu, care a transmis mesajul prim-ministrului României.
Prezent la manifestare, a fost și prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, care a subliniat importanța zilei de 24 ianuarie.
Cel mai vârstnic veteran de război din Gorj, printre puţinii care mai supravieţuiesc în judeţ, Florea Pasăre, în vârstă de 102 ani, a fost invitat la eveniment. Gorjeanul este colonel în rezervă, veteran de război, a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost luat prizonier, deportat în lagăr, în Siberia, unde a fost deținut pentru o perioadă de 5 ani. Este ultimul militar în viață al Regimentului 18 “Tudor Vladimirescu”.
Nu a lipsit nici lecția de istorie susținută de profesorul și vicepreședintele Consiliul Județean Gorj, Gheorghe Nichifor.
În Piața Prefecturii din Târgu Jiu a avut loc și o scenetă, care marchează acest eveniment.
La final, toți cei prezenți s-au prins într-o horă a Unirii.